Modernizare Stația 220/110/20 kV Vetiș

Modernizarea completă a stației de transformare 220/110/20 kV Vetiș, finalizată în 36 de luni, a presupus înlocuirea echipamentelor primare, amenajarea infrastructurii civile și implementarea unui sistem modern de comandă-control-protecție.

Lucrările au fost realizate în stația de transformare 220/110/20 kV Vetiș, situată în județul Satu Mare și aparținând CNTEE Transelectrica SA – ST Cluj.

Intervențiile au vizat:

  • înlocuirea echipamentelor primare de 220 kV și 110 kV;
  • execuția de construcții (fundații, suporți metalici);
  • lucrări la instalațiile hidrotehnice (colectarea și evacuarea apelor pluviale și menajere);
  • sistematizarea terenului și amenajarea drumurilor de acces.

Proiectul se aliniază direcțiilor de dezvoltare stabilite de Transelectrica și prevăzute în „Concepția generală privind strategia conducerii la distanță a stațiilor electrice retehnologizate”.