Modernizare Stația 220/110 kV Tihău

Stația, amplasată în localitatea Tihău, lângă Jibou, județul Sălaj, joacă un rol esențial în tranzitarea energiei electrice necesare consumatorilor din zonele Sălaj, Baia Mare și Satu Mare. În cadrul proiectului, echipamentele primare existente au fost înlocuite cu echipamente de ultimă generație.

Lucrările au inclus construcții, montaj de echipamente primare, circuite secundare, sisteme de iluminat și prize exterioare. Complexitatea a fost ridicată, fiind adoptată o soluție eficientă prin reutilizarea și adaptarea fundațiilor existente pentru integrarea noilor echipamente.